Mijlocașul francez Blaise Matuidi, în vârstă de 29 de ani, legitimat la clubul Paris Saint-Germain, a părăsit, luni, cantonamentul naționalei Franței de la Clairefontaine și a plecat, cu un avion privat, în Anglia, pentru a negocia cu viitoarea sa echipă, informează Goal France.
Dacă belgienii au patentat moda negocierii și semnării contractelor din cantonament, iată că și francezii par să le calce pe urme. La câteva ore distanță de la victoria din sferturile de finală ale Campionatului European, scor 5-2, cu Islanda, Matuidi s-a urcat la bordul unui avion privat, cu destinația Anglia.
Jurnaliștii de la Goal France susțin că, din câte se pare, două cluburi sunt interesate de serviciile mijlocașului de la PSG. Cele două rivale din Manchester: United și City. La Manchester United, Matuidi ar putea fi coleg cu Zlatan Ibrahimovic, cel cu care a fost coechipier și la Paris.
Interesant este faptul că Matuidi a reușit să se întoarcă în timp util la Clairefontaine, unde, la ora 18:00, a participat la antrenamentul Franței. De altfel, se pare că aceasta a fost condiția pusă de Deschamps pentru a accepta ca un fotbalist să plece din cantonament cu doar trei zile înainte de semifinala de la Euro (joi, ora 22:00, contra Germaniei).
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER